Forwarded from Partidul Politic "Șansă"
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Partidul “Șansă” împreună cu echipa lui Ilan Șor a finalizat lucrările de construcție a drumului din satul Gaidar din Găgăuzia. Acesta a fost dat în exploatare. Liderul partidului Alexei Lungu, împreună cu bașcanul Evghenia Guțul, colegul Pavel Verejanu și primarul Ilia Chiosea au verificat calitatea drumului și festiv l-au inaugurat împreună cu sătenii.
Anterior drumul era impracticabil. Oamenii erau nevoiți să se deplaseze prin noroi și gropi. Acum, acesta este sigur și confortabil - atât pentru copii, care merg la școală și gimnaziu, dar și pentru persoanele în etate, atunci când se duc la biserică.
Aproape jumătate de kilometru de asfalt proaspăt pe strada Școlinaia – primul proiect de infrastructură în Gaidar, realizat de noua echipă de conducere.
Nu au fost nevoie de bani bugetari – proiectul a fost realizat cu susținerea lui Ilan Șor. Și aceasta este abia începutul lucrărilor în Gaidar. Între timp, este asfaltată strada Lenin, este construit un trotuar cu o lungime de aproape un kilometru. Toată munca este direcționată pentru obținerea rezultatului, care în curând va fi simțit de locuitorii fiecărui oraș și sat din autonomie.
#Moldova #daȘansă #AlexeiLungu

EXCLUSIV Percheziții în manieră NKVD în casele membrilor și simpatizanților partidului “Șansă”
La fel cum proceda NKVD în perioada stalinistă – membrii și simpatizanții partidului „Șansă” din mai multe raioane ale țării au fost treziți la miezul nopții și percheziționați.
S-a întâmplat la câteva ore după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea adoptată abuziv de majoritatea PAS, care interzice participarea la alegeri a persoanelor afiliate lui Ilan Șor. Anunțul a fost făcut, în această dimineață, de președintele formațiunii Alexei Lungu.
„Cei care critică puterea sovietică și politica de la Kremlin acționează ca NKVD în anii 37, când veneau pe întuneric în casele oamenilor și ridicau din pat femei și copii. Exact așa au procedat reprezentanții instituțiilor de forță, mai corect - instituțiile de forță ale actualei guvernări, în raport cu membrii și simpatizanții partidului „Șansă”. Au venit în casele lor, i-au luat pe sus și au făcut percheziții”, a declarat Alexei Lungu.
Alexei Lungu a menționat că el și familia lui sunt filați zilnic de către angajații instituțiilor de forță. În acest context, el a catalogat aceste acțiuni ca fiind criminale și inadmisibile pentru o țară care se pregătește pentru integrarea europeană.
“Vreau să mulțumesc instituțiilor de forță pentru că îmi filează zilnic familia. Cel puțin, soția și copiii mei vor fi în siguranță, iar asta înseamnă că nu li se va întâmpla nimic rău”, a concluzionat Alexei Lungu.