Comisia Electorala Centrala
967 subscribers
2.57K photos
39 videos
1.75K links
Download Telegram
🔵Membrii Comisiei Electorale Centrale au primit în vizită o delegație a Partidului Liberal Venstre din Danemarca, condusă de vicepreședintele formațiunii politice, Henrik Bach Mortensen, aflată în aceste zile la Chișinău.

Scopul principal al întrevederii a fost facilitarea unui schimb de experiență în domeniul proceselor electorale, al transparenței proceselor democratice și al bunelor practici în materie de administrare electorală.
🇪🇺 🇲🇩 Continuând evenimentele dedicate Zilei Europei 2025, conducerea Comisiei Electorale Centrale a participat astăzi la dezbaterile publice „Europa ești TU”. Discuțiile au urmărit readucerea în atenția publică a eforturilor de consolidare a parcursului european al Republicii Moldova în contextul alegerilor parlamentare din 2025.
🔷Angela Caraman - Președinta Comisiei Electorale Centrale și Pavel Postica, vicepreședintele Comisiei, au vorbit despre provocările în organizarea unor alegeri libere și corecte, manifestate prin ingerințele străine, corupere electorală și finanțare ilegală a campaniei de informare, dezinformare și manipulări informaționale.

‼️ Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, prin proiectele Moldova Cybersecurity Rapid Assistance 2.0 și Improving Cyber Resilience in Eastern Partnership Countries 2.0, implementate de E-Governance Academy.
#EuropaEștiTu #ZiuaEuropei #Moldova2025 #IntegrareEuropeană
📣Comisia Electorală Centrală anunță că marți, 13 mai 2025, începând cu ora 15:00, va avea loc ședința CEC.

👉Proiectul ordinii de zi a ședinței: https://cec.md/ro/ordinea-de-zi-2857.html

‼️Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Comisiei (str. V. Alecsandri, nr.119, et.3).
‼️Membrii Comisiei Electorale Centrale au avut o întrevedere cu delegația Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, aflată, în aceste zile, în vizită oficială la Chișinău. Din componența delegației britanice fac parte membrii Camerei Comunelor, Anneliese Dodds și John Whittingdale.

🔵Delegația parlamentară britanică a reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova în consolidarea democrației din țara noastră. La rândul său, Președinta CEC, Angelica Caraman, a mulțumit pentru asistența oferită în modernizarea proceselor electorale și, în contextul organizării scrutinului parlamentar din această toamnă, a lansat invitația de a fi parte a misiunilor de observare a alegerilor.
🔵Comisia Electorală Centrală, în cadrul unei mese rotunde, a discutat cu actorii interesați despre acțiunile de combatere a sexismului, a discursului de ură și a violenței bazate pe gen, premergătoare alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.
‼️Evenimentul a servit drept o platformă de discuție despre monitorizarea discursurilor sexiste și de ură în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, precum și aspecte privind combaterea acestor mesaje în viitoarele alegeri parlamentare.
#CECMoldova #DemocrațiaContează
🗳Alegătorii vor beneficia de echipamente moderne pentru alegeri:

- Scanere pentru pașapoarte și acte de identitate;
-Ștampile de vot;
-Sigilii;
- Urne de vot;
-Urne mobile de vot;
- Rezervă de cerneală pentru ștampile;
-Cabine de vot pentru persoane cu nevoi speciale.

Detalii aici.

#CECMoldova #DemocrațiaContează #UNDP #Sweden #Denmark #ASP #Canada #Norway
‼️Anunț de presă‼️
📣Comisia Electorală Centrală anunță că mâine, 16 mai 2025, la ora 9.00, la Î.S. „Combinatul Poligrafic” (str. Mitropolit Petru Movilă, nr. 35, mun. Chișinău) va începe tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi din 18 mai 2025.
🔷În conformitate cu prevederile Codului electoral, reprezentanții concurenților electorali, mass-media și observatorii acreditați pot să asiste la procesul de confecționare a matriței buletinului de vot, tipărirea buletinelor de vot, precum și la lichidarea matriței.